Un elev a mers la școală costumat într-un personaj din „Fifty Shades of Grey”. Ce s-a întâmplat după

Un elev a mers la școală costumat într-un personaj din Fifty Shades of Grey. Ce s-a întâmplat după

Un băiețel în vârstă de 11 ani, din Marea Britanie, a fost exclus de la evenimentele organizate la școală cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, după ce a venit îmbrăcat precum Christian Grey, personajul principal din trilogia erotică „Fifty Shades of Grey”.

Liam Scholes purta un costum, o mască, dar avea cu el și două coliere din plastic, menite să amintească de obiceiurile sexuale sadomasochiste ale protagonistului din romanele lui E.L. James, scrie dailymail.co.uk.

Totuși, profesorii nu au gustat gluma copilului și i-au telefonat imediat mamei acestuia pentru a-i atrage atenția că ținuta lui Liam este complet neadecvată.

FOTO: dailymail.co.uk

„Nouă ni s-a părut amuzant”, a explicat însă femeia. „Într-o zi, când ne întorceam de la școală, (băiețelului, n. red) i-a venit idea să meargă la școală îmbrăcat precum Christian Grey. La început am râs de asta, apoi am discutat cu câțiva prieteni și am văzut partea amuzantă și așa am decis să este chiar o ideea foarte bună pentru un costum. Așadar, a mers la școală în costum și pantofi, cu o mască pentru ochi și coliere din plastic. Colierele erau foarte mici și nu puteau fi folosite la ceva. Nu am crezut că asta va fi o problemă”, a mai povestit mama lui Liam.

FOTO: dailymail.co.uk

Femeia consideră că fiul ei a fost discriminat, în contextul în care în ziua respectivă toți elevii și profesorii fuseseră invitați să se costumeze în diverse personaje din cărți.

„Unul dintre profesori a venit îmbrăcat precum Dexter și nu înțeleg de ce sexul este văzut mai ofensator decât crima”, a afirmat ea. „Dacă era elev în ciclul primar, înțelegeam, dar este la gimanziu, iar cartea și filmul au fost peste tot – este una dintre cele mai faimoase cărți din ultimii ani și nu e ca și cum elevii nu au aflat despre ea”, a continuat mama băiatului, subliniind totuși că fiul ei nu a citit niciunul dintre romanele lui E.L. James și nici nu a văzut filmul recent lansat. În schimb, băiatul s-ar fi inspirat din reclamele pe care le-a văzut la TV și pe Internet.

De asemenea, Liam a explicat că a făcut totul pentru a-i amuza pe ceilalți și nicidecum pentru a ofensa pe cineva: „Conținutul cărților este considerat de unii inadecvat, însă eu m-am costumat în Christian Grey pentru a râde”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Gestul impresionant făcut de un tânăr român pentru o bătrânică de 90 de ani: „Când...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa, înaintea începerii Jocurilor Olimpice
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
S-a dat ordin în România. Decizia se va aplica în curând. Ciolacu: Vor fi deduceri...
S-au trimis ordine de încorporare. Sute de tineri, chemați în Armată
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni